Uneori am impresia că am aterizat pe Pământ de undeva dintr-un univers paralel, unde oamenii funcționează după alte legi și au alte principii. Mă simt ca un extraterestru printre pământeni și mi-e din ce în ce mai greu să îi înțeleg și, mai ales, să îi fac să mă accepte așa cum sunt. Pentru că da, simt că sunt diferită. De fapt, nu sunt diferită, asta este doar o percepție a lor, a pământenilor.
Știu, sună ciudat, dar am început să am din ce în ce mai des sentimentul de a evada într-o lume mai bună. Vreau să plec undeva unde oamenii sunt diferiți, unde au alte principii de viață. Nu mai suport răutățile gratuite, agitația, bârfele și nesimțirea din jur. Uneori am impresia că lumea chiar nu mai gândește deloc. Toți reacționează impulsiv, fără să gândească, iar dacă nu fac asta, adoptă efectul de turmă și fac ce fac alții, ca să fie și ei la fel.
Chiar acum câteva zile am întâlnit o situație super ciudată, în timp ce veneam acasă de la job. M-am urcat la Unirii în 116. Cum el întoarce pe la Sf. Vineri, îl iau mereu în sensul acela și nu direct spre Berceni, ca să prind loc, pentru că se aglomerează foarte tare și am muuuuuult de mers, plus că îmi place să și citesc în timpul ăsta. Toate bune și frumoase. Mă urc în mașină, mă așez pe scaun, scot cartea și citesc. Ajunge 116 la capăt (la Sf. Vineri) și, după ce oprește în stație, schimbă plăcuța (scrisul acela de deasupra – nu știu cum să-i zic) cu „Se retrage la… blah blah”.
Eh, și de aici începe balamucul. Oamenii (dacă îi putem numi așa) au început să țipe la șofer și să-l înjure că se retrage și că a schimbat prea târziu plăcuța. Niște reacții super tâmpite, de-mi venea să le zic vreo două ca să le bag mințile în cap. Nici măcar unul nu s-a gândit că acolo este capătul și că era normal să se întâmple asta sau că, poate, cine știe… șoferul a uitat să o schimbe mai devreme, deoarece are și el familie, griji, probleme etc. Sau că poate nici nu-și terminase cursele, dar i s-a făcut rău. Dar de ce să se gândească la alții? S-au gândit doar la ei, că trebuie să aștepte încă cinci minute în stație, crezând că doar ei au drepturi și, pe deasupra, mai au și dreptul de a se lua gratuit de șofer. Erau mai rău ca o haită de lupi înfometați.
Sincer, chiar nu înțeleg aceste comportamente deloc. Dar absolut deloc!!!
Mi se pare atât de important să fii înțelegător cu cei din jur și să nu-i judeci după aparențe sau după primele impresii. Este drept că nici să duci asta la extreme nu este bine. Totul trebuie să aibă o limită.
Eu întotdeauna am încercat să înțeleg comportamentul celor din jur (indiferent că sunt persoane cunoscute sau nu). Să le explic (dacă aveam cui) că este bine să fii așa sau așa, să nu reacționezi aiurea și să-ți păstrezi calmul în anumite situații (este drept că asta o fac doar cu persoanele apropiate). În primul rând, este bine pentru tine, ca om, să poți face asta și pentru dezvoltarea ta ca individ. Apoi am încercat să am răbdare cu persoanele care nu îmi sunt tocmai simpatice. Lucru care nu este deloc ușor, dar care mi se pare esențial.
Este drept că nu reușesc tot timpul asta. Fac greșeli mereu și tot mereu mă pedepsesc singură și mă învinuiesc pentru asta. Încerc mereu să mă perfecționez și să mă schimb, pentru binele meu și al celor din jur. Știu că pot mai mult de atât!
Dar nu pot să înțeleg de ce, mai ales persoanele mai în vârstă, care au trecut prin multe de-a lungul vieții și care ar trebui să fie mai înțelepte, nu sunt capabile să gândească așa.
Știu că viața este grea, că fiecare are probleme mai mici sau mai mari, dar cine nu are? Iar dacă noi nu ne facem viața mai frumoasă, atunci cine să ne-o facă?
Stai prin Berceni ? 🙂 Sa stii ca te inteleg foarte bine … nu de putine ori am avut si eu parte de aceleasi trairi, impresii 😉
Rabdare si intelegere? N-ai sa vezi, ne comportam mai rau ca animalele…mi-e groaza de felul cu decurg lucrurile in societatea noastra. A disparut orice urma de civilizatie si compasiune, egoismul si nesimtirea sunt in floare.