Totul în jurul meu este un haos.
Oameni cunoscuți sau nu,
Se învârt pe lângă mine-
Parcă încercând să mă amețească
Cu problemele și nepăsarea lor.
Atunci vine momentul când,
Nu-mi trece prin minte decât un singur gând…
“Detașare”…
În clipa următoare leșin…
Încă pot vedea și auzi acele persoane care…
Nici nu bagă de seamă că am murit.
Mă ridic de jos și
Stau neclintită uitându-mă la mine cum
Îmi pierd și ultima suflare.
Toți se învârt în continuare pe lângă mine,
Fără să observe nimic…
“Câtă nepăsare”-mi spun!
Apoi, după ceva timp apare o lumină
Totul devine alb și apoi prinde iar culoare.
Este liniște…
Ma întorc sa vad de ce.
Era și normal…
Sunt într-un cimitir.
Acum stau și plâng,
La propriul meu mormânt.
Versuri albe, debitate în data de 18-11-2007
Sursă foto: pixabay.com
