”Don’t be pushed by your problems. Be led by your dreams.” ~ Ralph Waldo Emerson Foto: pexels.com
Cred ca la asta viseam majoritatea in timpul adolescentei. Speram sa apara de undeva, de departe, un print care sa ne fure in miez de noapte si sa ne duca in superbul lui palat de clestar. Iar totul se va termina inevitabil cu un „Si au trait fericiti pana la adanci bartaneti!”
Și mai grav e că se întâmplă asta cu persoane care nu merită să sufere, cu persoane bune, care nu au făcut niciodată rău cuiva. Stau și mă întreb de ce oare trebuie ca aceste persoane să plătească un preț atât de mare? Am realizat că putem muri cu fiecare secundă ce se scurge în viața noastră. Mor copii mici și nevinovați din cauza unor accidente stupide. Mor oameni tineri (aparent sănătoși) din cauza unui infarct, la o vârstă la care nici nu te-ai gândi că poți păți asta. Știu că toți murim într-o zi, însă unii dintre noi mor prea devreme și lasă un gol imens în urma lor, în sufletele celor dragi. Cred că cea mai mare pierdere pe care o poate suferi un om nu e aceea de a-și pierde părinții, ci aceea de a-și pierde copilul/copiii. Nu cred că există lovitură mai mare pe care ți-o poate da viața. De asemenea, mi se pare nedrept ca persoane bune, care nu au făcut rău niciodată, să nu aibă parte de fericire. Și nu din cauza acțiunilor lor, ci pentru că așa a fost soarta… să nu găsească pe cineva potrivit, care să-i asculte și să-i înțeleagă. Să […]
Uneori am impresia ca am aterizat pe Pamant de undeva dintr-un Univers paralel, unde oamenii functioneaza dupa alte legi si au alte principii. Ma simt ca un extraterestru printre pamanteni si mi-e din ce in ce mai greu sa ii inteleg si, mai ales, sa ii fac sa ma accepte asa cum sunt. Pentru ca da, simt ca sunt diferita. Defapt nu sunt diferita, asta este doar o perceptie a lor, a pamantenilor. Stiu, suna ciudat, dar am inceput sa am din ce in ce mai des sentimentul de a evada intr-o lume mai buna. Vreau sa plec undeva unde oamenii sunt diferiti, unde au alte principii de viata. Nu mai suport rautatile gratuite, agitatia, barfele si nesimtirea din jur. Uneori am impresia ca lumea chiar nu mai gandeste deloc. Toti reactioneaza impulsiv fara sa gandeasca, iar daca nu fac asta, adopta efectul de turma si fac ce fac altii, ca sa fie si ei la fel. Chiar acum cateva zile am intalnit o situatie super ciudata, in timp ce veneam acasa de la job. M-am urcat la Unirii in 116. Cum el intoarce pe la Sf. Vineri, il iau mereu in sensul acela si nu direct spre Berceni, ca […]
Eram in centrul orasului, undeva la jumatatea drumului spre casa. Vorbeam la telefon cu o prietena. Initial am vrut sa iau metroul insa m-am razgandit in ultimul moment si m-am intors in statia de autobuz. Asteptand in statie am inceput sa-i povestesc despre tipul de care-mi placea. Si ii povesteam eu vrute si nevrute cand cineva ma bate pe umar. Ma intorc… . Era chiar el. – Buna. Mi s-au inmuiat picioarele. Mi-au luat cateva secunde (sper ca nu au fost minute) pana sa reusesc sa zic ceva. Mi-a zambit. -Buna, i-am spus si eu emotionata. Ce mai faci? Apoi m-am adresat prietenei mele, de care uitasem complet: – Scuza-ma, trebuie sa inchid. Te sun eu putin mai tarziu. – Este el nu-i asa? – Da. Ii raspund eu emotionata, apoi inchid. Dupa ce imi povesteste ce a mai facut in ultima vreme si ii spun si eu ce am mai facut, ma intreaba: – Cu cine vorbeai la telefon? – Cu o prietena. – Mi-am imaginat eu. Parea a fi o discutie de fete. Atunci mi-am dat seama ca a auzit ceva, insa nu eram sigura ce sau cat. – De ce spui asta? – Pai am auzit ce […]
Viata mea isi urmeaza cursul normal, ca in fiecare zi. Ma trezesc mereu dimineata, imi fac dus, imi savurez cafeaua facuta cu multa grija si atentie de tatal meu in fiecare dimineata, mananc ceva pe fuga, ma imbrac, ma parfumez si plec la job. Ce sa zic, am un job superb, colegi super simpatici totul este perfect. Seara cand ma intorc acasa, ma asteapta de fiecare data pisicuta mea cea scumpa la usa si ma saluta cu un mieunat firav, asteptand sa o mangai si sa-i dau o mica gustare. Papagalii incep si ei sa ciripeasca si sa se agite prin colivie, pentru a capata putina atentie. Numai hamsterul doarme… pe el il trezesc eu pentru a-l saluta si pentru al mangaia putin, apoi il as sa doarma in continuare. Se trezeste el singur cand o sa se intunece afara, ca doar e animal nocturn. Cam asa se desfasoara fiecare zi a mea, acesta este ritualul meu, viata mea aproape perfecta. Sau mai bine zis era viata mea simpla si perfecta. Acum ceva timp insa am aflat ca am o sora. O sora mai mica de care nu am stiut niciodata nimic. E drept ca nici acum nu stiu foarte […]