Mă simt pierdută!
Pierdută în lumea aceasta mare și fără sens.
Poate sună ciudat, însă nu mai am chef de nimic și de nimeni… nu mai știu ce vreau și simt unele lucruri pe care nici măcar eu nu le înțeleg.
Poate este doar oboseala acumulată în timp sau poate doar o etapă „feminină”.
Aș vrea să înțeleg ce mi se întâmplă, însă îmi este imposibil.
Aș vrea să înțeleg ce simt, însă este extrem de dificil…
Simt emoții care mă copleșesc și mă epuizează, însă nu pot să-mi dau seama dacă sunt emoții pozitive sau negative. Mă trezesc adesea plângând la filme… la scene banale care înainte nici nu mă impresionau. Asta cu filmele e drept că o am de ceva timp… restul sunt mult mai recente și bulversante.
Sunt cu nervii la pământ! Nu mai suport căldura, nu mai suport soarele, nu mai suport nici oamenii din autobuze sau faptul că trebuie să mă trezesc dimineața.
Uneori nici nu mă mai recunosc…
Azi, spre exemplu, am avut – și am în continuare – o zi horror.
Deși, în mod normal, ar fi trebuit să fiu fericită și veselă (a fost nor și a plouat toată ziua, ceea ce, în mod normal, îmi dă un chef nebun de viață), am fost posomorâtă încă de când m-am trezit.
După ce am ieșit din scara blocului, a trebuit să mă opresc câteva clipe să trag adânc aer în piept, ca și când m-ar fi așteptat cine știe ce necaz. Abia apoi am plecat mai departe. Am fost posomorâtă toată ziua și abia m-am abținut să nu plâng. Oare de ce? Ce motive am?
De ce simt acest gol imens și, în același timp, o greutate și mai mare în suflet? De ce simt durere? (Nu am pierdut nimic și pe nimeni).
Sunt întrebări la care mă chinui să găsesc un răspuns, însă nu reușesc…
FOTO: freepik.com
