Mă simt pierdută!
Pierdută în lumea asta mare și fără sens.
Poate sună ciudat, dar nu mai am chef de nimic și de nimeni… Nu mai știu ce vreau și simt unele lucruri pe care nici măcar eu nu le înțeleg.
Poate e doar oboseala acumulată în timp. Sau poate e doar o etapă „feminină”.
Aș vrea să înțeleg ce mi se întâmplă, dar îmi este imposibil.
Aș vrea să înțeleg ce simt, însă e extrem de dificil…
Simt emoții care mă copleșesc și mă epuizează, dar nu pot să-mi dau seama dacă sunt pozitive sau negative. Mă trezesc adesea plângând la filme… La scene banale care, înainte, nici nu mă impresionau. Asta cu filmele recunosc că o am de ceva timp… dar restul sunt mult mai recente și mult mai bulversante.
Sunt cu nervii la pământ! Nu mai suport căldura, nu mai suport soarele, nu mai suport nici oamenii din autobuze, nici faptul că trebuie să mă trezesc dimineața.
Uneori nici nu mă mai recunosc…
Azi, spre exemplu, am avut – și am în continuare – o zi groaznică.
Deși, în mod normal, ar fi trebuit să fiu fericită și veselă (a fost nor și a plouat toată ziua, ceea ce, de obicei, îmi dă un chef nebun de viață), am fost posomorâtă încă de când m-am trezit.
După ce am ieșit din scara blocului, a trebuit să mă opresc câteva clipe și să trag adânc aer în piept, ca și cum m-ar fi așteptat cine știe ce necaz. Abia apoi am plecat mai departe. Am fost posomorâtă toată ziua și abia m-am abținut să nu plâng. Oare de ce? Ce motive am?
De ce simt acest gol imens și, în același timp, o greutate și mai mare în suflet? De ce simt durere, dacă nu am pierdut nimic și pe nimeni?
Sunt întrebări la care mă chinui să găsesc un răspuns, dar nu reușesc…
FOTO: freepik.com