Ma simt pierduta! Pierduta in lumea aceasta mare si fara sens.
Poate suna ciudat insa nu mai am chef de nimic si de nimeni…. nu mai stiu ce vreau si simt unele chestii pe care nici eu nu le inteleg.
Poate este doar oboseala acumulata in timp, sau poate doar o etapa „feminina”.
As vrea sa inteleg ce mi se intampla insa imi este imposibil.
As vrea sa inteleg ce simt insa este extrem de dificil…
Simt emotii care ma coplesesc si ma epuizeaza insa nu pot sa-mi dau seama daca sunt emotii pozitive sau negative. Ma trezesc adesea plangand la filme … la scene banale care inainte nici nu ma impresionau. Asta cu filmele e drept ca o am de ceva timp… restul sunt mult mai recente si bulversante.
Sunt cu nervii la pamant! Nu mai suport caldura, nu mai suport soarele, nu mai suport nici oamenii din autobuze sau faptul ca trebuie sa ma trezesc dimineata.
Uneori nici nu ma mai recunosc…
Azi spre exemplu am avut si am in continuare o zi horror.
Desi in mod normal ar fi trebuit sa fiu fericita si vesela (a fost nor si a plouat toata ziua, ceea ce in mod normal imi da un chef nebun de viata), am fost posomorata inca de cand m-am trezit.
Dupa ce am iesit din scara blocului a trebuit sa ma opresc cateva clipe sa trag adanc aer in piept, ca si cand m-ar fi asteptat mai stiu eu ce necaz, abia apoi am plecat mai departe. Am fost posomorata toata ziua si abia m-am abtinut sa nu plang. Oare de ce? Ce motive am?
De ce simt acest gol imens si in acelasi timp o greutate si mai mare in suflet? De ce simt durere? (Nu am pierdut nimic si pe nimeni).
Sunt intrebari la care ma chinui sa gasesc un raspuns insa nu reusesc…
