
Când te gândești la pericolele internetului, probabil îți vin în minte hackeri, phishing, dark web sau fraude financiare. Dar, sincer, astea sunt fleacuri pe lângă adevăratul pericol: indivizii care respiră oxigen degeaba și transformă orice conversație banală într-un delir conspiraționist.
Recent, am avut parte de o astfel de experiență pe un site de dating. Da, ai citit bine. Un loc unde oamenii ar trebui să discute despre hobby-uri, călătorii sau, în cel mai rău caz, despre ce mai face pisica lor, s-a transformat într-un monolog haotic despre politică, comunism, Rusia și niște proteste despre care nici măcar nu auzisem, dar la care aparent mergeam pentru că sunt pro-UE.
Totul a pornit de la faptul că… muncesc mult. O crimă, aparent. În mintea lui, asta însemna că sunt „cu USR-ul”. Nu că nu ar fi adevărat, dar nu văd legătura.
Apoi, omul a făcut niște salturi logice demne de un campion mondial la gimnastică mentală: dacă nu ești leneș, înseamnă că ești sclav al corporațiilor și manipulat de „elite”. Dacă votezi cu cineva pro-UE, e clar că vrei război. Dacă mergi la proteste, ești un fel de pion al globalismului.
În tot acest haos ideologic, mi-a spus cu mândrie că el e „pro-UE”, dar a votat cu CG. Și, mai nou, și-a pus speranțele în domnișoara de la POT, care, după cum se știe, are niște poziții cel puțin… flexibile. Cu alte cuvinte, omul era și pro-UE, și pro-Rusia, într-un echilibru perfect între contradicții. Ca să încheie apoteotic spune: „Eu nu merg la miting, mă duc în Bulgaria să-mi iau țigări.” De parcă asta era informația lipsă care îmi completa perfect tabloul unei discuții deja absurde.
În momentul acela, mi-am dat seama că orice încercare de a aduce discuția pe un teren rațional era pierdere de timp.
Și fix asta e problema cu genul ăsta de oameni: nu contează ce spui tu, ei și-au scris deja scenariul în cap. Trăiesc într-o realitate paralelă unde toți ceilalți sunt spălați pe creier, iar ei sunt singurii care „au înțeles adevărul”. Se contrazic singuri, dar nu-și dau seama, pentru că oricum nu citesc ce scriu. Dacă le pui o oglindă în față, vor crede că e o conspirație globalistă menită să le fure sufletul.
Și problema nu este că există pe internet. Problema este că îi vezi zilnic. Îți comentează la postări, îți predică în autobuz, îți explică de ce totul este „aranjat” și de ce tu „nu înțelegi nimic”. Se plâng de „manipulare”, dar votează cu cei care îi duc spre dictatură. Se cred rebeli anti-sistem, dar sunt doar uneltele unui sistem mult mai pervers, pe care nu-l înțeleg, dar pe care îl adoră: Rusia.
Ce e de făcut? Block, mute, ignore. Oamenii care refuză să gândească logic sunt irecuperabili. Singura soluție e să nu le mai dai microfonul.
Dar, din păcate, internetul este un loc unde toți au un microfon. Iar când dai voce prostiei, ea nu tace. Crește, se propagă și ajunge să influențeze alegeri, guverne, destine. Și atunci, nu-i de mirare că trăim într-o lume în care unii cred că Pământul e plat, dar conspirațiile sunt rotunde.
FOTO: freepik.com