Multa vreme m-am intrebat de ce anumite persoane cred ca „dupa o varsta prietenia este pe interese” sau cum poate spune cineva „Am o prietena care e cam proasta si …”.
Intr-un final mi-am dat seama ca multi dintre oameni nu mai stiu sa distinga prieteniile de restul relatiilor (colegi de munca, cunostinte etc.)
„Prieten adevărat este cel care, chiar dacă te cunoaşte bine, continuă să te placă.” – Elbert Hubbard
Pentru mine „prieten” este acea persoana in care pot avea incredere deplina si ii pot spune orice imi trece prin minte, pot avea incredere ca poate pastra pana si cel mai mare secret, o persoana alaturi de care ma simt bine orice as face si pe care la randul meu o respect, ii pot spune deschis cand ma deranjeaza ceva si nu divulg secretele pe care aceasta mi le spune. Bine, mie nu imi sta in fire sa divulg secrete nici daca sunt ale dusmanilor. :)))
Doar pentru ca ies cu un grup de „prieteni” nu inseamna ca toti imi sunt prieteni in adevaratul sens al cuvantului. Sunt cunostinte (mie imi place sa le spun amici), persoane alaturi de care ma simt bine ne distram impreuna dar nu ne punem vietile pe tava. La fel si la munca, colegii sunt colegi. Asta nu inseamna ca nu vorbim si ca nu ne intelegem bine sau nu impartasim diverse experiente, insa de aici pana la a avea incredere deplina in cineva si a-l considera prieten este cale lunga.
De-a lungul vietii mi-am facut de multe ori „curatenie” printre „prieteni” si asta pentru ca, mai naiva fiind, am avut incredere in multa lume. Insa pe parcurs, dintr-un motiv sau altul a aparut neincrederea. Iar odata ce apare neincrederea totul este pierdut.
„Prietenia sfârșeste acolo unde începe neîncrederea.” – Seneca
Da, am foarte putini prieteni in adevaratul sens al cuvantului, atat de putini incat ii pot numara pe degetele de la o mana, insa sunt prieteni de suflet, pe care ma pot baza si pe care ii plac si ii iubesc asa cum sunt cu bune si cu rele.
Restul sunt doar amici, colegi sau cunostinte. NU prieteni!
Sursa foto: pexels.com
