Undeva în această lume mult prea mare și în aceste timpuri care trec cu repeziciune trăiește o fată deosebită. Este ca un înger căzut din cer: frumoasă, deșteaptă și diferită de tot ceea ce o înconjoară. Meredith (pentru că așa o cheamă) este foarte diferită de restul lumii. Este calmă, nu se agită, nu se grăbește deloc și, considerând asta un lucru nefiresc, este blândă și bună cu cei din jur, ajutându-i pe toți cum poate atunci când au nevoie. Gândește întotdeauna pozitiv și niciodată nu își pierde speranța… iar în adâncul inimii este încă un copil.
Chipul gingaș, părul blond și des, atârnându-i pe umeri, și ochii de copil zglobiu contrastează cu vârsta ei și atrag atenția tuturor. Cu toate acestea însă, Meredith este foarte timidă. Își pierde complet capul și simte cum îi fuge pământul de sub picioare atunci când trece pe lângă băiatul de care s-a îndrăgostit. Abia mai poate articula un cuvânt și își ține întotdeauna mâinile pe lângă corp, pentru ca cei din jur să nu vadă cum tremură de emoție.
Nu este deloc o fire curajoasă atunci când vine vorba despre iubire. Preferă să iubească în secret și să nu spună nimic persoanei respective. Are doar câțiva prieteni speciali cu care vorbește despre acest lucru, iar toți o sfătuiesc să facă exact opusul a ceea ce face ea.
Are momente în care vrea să fie mai curajoasă și să-i spună lui Eduard ceea ce simte pentru el… însă nu reușește. O forță supranaturală o împiedică să facă acest lucru. În fiecare seară adoarme cu el în gând și, de fiecare dată, își spune singură că este mai curajoasă decât crede, că mâine va reuși să-i vorbească… însă, de fiecare dată când îl vede, totul se pierde. Toată autosugestia, toată automotivația… și, brusc, se transformă în aceeași fată extrem de timidă, care nu poate articula niciun cuvânt.
Singurul lucru care i-a rămas este speranța. Speranța că, într-o zi, când poate nu va fi prea târziu, va reuși să-i declare dragostea persoanei iubite. Speranța că într-o zi va reuși să spună mai mult decât un „Bună”. Speranța că poate viitorul va fi mai bun. Până atunci, ea continuă să viseze, să-și imagineze tot felul de scenarii sau clipe petrecute alături de Eduard.
Speranța! Singurul lucru care i-a mai rămas…
Nu prea inteleg, de ce ar trebui sa-si declare iubirea din prima? De ce nu se apropie de Eduard, astfel incat s-o observe, s-o descopere si el si chiar sa faca acesta primul pas? Si ce fel de iubire e asta daca el nici nu stie de existenta fetei?
PS
Cum se poate reveni la pagina principala a blogului dupa ce plasez un comment pe un anumit articol?
Nice, e doar o povestioara care mi-a trecut prin cap. 😀 Nu-i nimic real si nici personajele… desi pare asemanatoare cu ceva ce am scris zilele trecute. 🙂
P.S. Am remediat problema cu link-ul de intoarcere. Poti da click pe header la “Wild Dreams”. 🙂