Mă simt pierdută! Pierdută în lumea asta mare și fără sens.
- Home
- ganduri
Deși săptămâna trecută ai avut câteva zile mai dificile, în care te-ai gândit la multitudinea de lucruri care ți se întâmplă și ți-ai pus o mie de întrebări existențiale, până la urmă ai reușit să afli unele mici răspunsuri. Și, cum asta nu este tot, în weekend ai fost extrem de liniștită și de calmă, împăcată cu tine – ceea ce este un lucru bun.
Ador zilele ploioase de toamnă! Bine, în general îmi plac zilele ploioase, indiferent de anotimp, însă cele de toamnă îmi plac cel mai mult. Parcă au ceva special! Nu știu ce, dar știu că pentru mine sunt speciale.
Te naști, crești, înveți… La un moment dat înveți că anumite lucruri sunt albe, iar altele negre. De multe ori însă unele lucruri sunt atât de bine camuflate încât nu poți distinge negrul de alb și albul de negru.
Soarele care cu doar câteva ore mai devreme lumina Pământul acum se ascunde parcă lăsând loc întunericului ce încet, încet cuprindea pădurile și câmpiile dimprejur.