Îmblânzirea diavolului

Era o zi caldă de vară. Soarele era sus pe cer, iar vântul adia ușor. O zi perfectă pentru o plimbare. Mi-am petrecut o mare parte din zi în parc, admirând natura.

La întoarcere, în timp ce mergeam agale pe aleea dintre blocuri, am observat cum oamenii au început să țipe și să alerge în toate direcțiile. Pe chipurile lor se citea spaima. Eram uimită, dar în același timp calmă. Am rămas pe loc timp de câteva secunde, uitându-mă cum unii țipau cât îi țineau plămânii după ajutor, în timp ce alții amuțiseră de frică, dar continuau să fugă. Era o panică infernală.

De ce fugeau? Nu am înțeles. Am reușit să mă mișc din loc și am mers spre scara blocului – locul de care toată lumea se ferea. Când am ajuns în dreptul ușii, am înmărmurit: în scara blocului se afla un drac. Era acoperit în totalitate cu o blană neagră, deasă, cu un aspect aspru și murdar. Avea o coadă la fel de neagră și coarne imense. Era de-a dreptul înfricoșător.

Mi-am păstrat însă calmul și am observat că era speriat. Cu o naivitate fără limite și cu credința că pot schimba lucrurile în bine, m-am îndreptat spre el și i-am întins mâna. Pentru el a fost ceva ciudat ca un om să facă așa ceva. S-a uitat fix la mine… și mi-a întins mâna.

Nu mi-a făcut niciun rău. De altfel, nici nu mă temeam că îmi va face. L-am dus acasă și i-am arătat unde este baia, pentru a se spăla. Când a ieșit de acolo, era complet schimbat. Blana dispăruse, iar în locul ei avea o piele fină și albă. I-am dat haine curate și am început să-l învăț cum să se poarte cu oamenii.

A învățat rapid și a devenit un om bun. În timp, i-au dispărut și coarnele, și coada. Diavolul se transformase în cel mai frumos bărbat pe care îl cunoscusem. Era sensibil, darnic și bun. Nu ar fi fost în stare să facă rău nici măcar unei muște. Și, culmea… se îmbrăca numai în alb. Reușisem să transform Diavolul în Înger, și asta doar pentru că am crezut că toate lucrurile rele pot fi învinse. Că toți oamenii se pot schimba, dacă cineva crede în ei.

Eram nedespărțiți și, încet-încet, m-am îndrăgostit de el. L-am prezentat familiei și prietenilor, iar toți mă invidiau. Desigur, nu știau întreaga poveste, dar nici nu doream să o știe. Eram mândră de persoana de lângă mine, care, într-un timp atât de scurt, reușise să se schimbe radical.

A fost un vis foarte ciudat, pe care nu cred că-l voi uita în următorii ani. Mă bucur, însă, că a fost doar un vis și că nu putem întâlni Diavoli în realitate.

FOTO: freepik.com