O întâlnire neașteptată

Eram în centrul orașului, undeva la jumătatea drumului spre casă. Vorbeam la telefon cu o prietenă. Inițial am vrut să iau metroul, însă m-am răzgândit în ultimul moment și m-am întors în stația de autobuz. Așteptând în stație, am început să-i povestesc despre tipul de care-mi plăcea. Și îi povesteam eu vrute și nevrute când cineva mă bate pe umăr. Mă întorc… Era chiar el.

– Bună.

Mi s-au înmuiat picioarele. Mi-au luat câteva secunde (sper că nu au fost minute) până să reușesc să zic ceva. Mi-a zâmbit.

– Bună, i-am spus și eu emoționată. Ce mai faci?

Apoi m-am adresat prietenei mele, de care uitasem complet:

– Scuză-mă, trebuie să închid. Te sun eu puțin mai târziu.

– Este el, nu-i așa?

– Da, îi răspund eu emoționată, apoi închid.

După ce îmi povestește ce a mai făcut în ultima vreme și îi spun și eu ce am mai făcut, mă întreabă:

– Cu cine vorbeai la telefon?

– Cu o prietenă.

– Mi-am imaginat eu. Părea a fi o discuție de fete.

Atunci mi-am dat seama că a auzit ceva, însă nu eram sigură ce sau cât.

– De ce spui asta?

– Păi am auzit ce discutai și ce-i povesteai. Eram chiar în spatele tău.

– Îmi cer scuze…

– Nu-ți cere. Mi-a făcut plăcere. Nu credeam că mă placi atât de mult.

Ca să nu-i răspund, îl întreb:

– Ce ai auzit mai exact?

– Tot. Și crede-mă, nu m-aș fi așteptat la asta nici măcar în vis. Și eu te plăceam pe tine. De fapt, încă te plac. Cu toate astea, nu am avut niciodată curaj să-ți zic, deoarece nu credeam că mă placi. Mi-ai ascuns asta tot timpul. De ce? De fapt, nu contează. Nici nu are importanță. O, Doamne, sunt atât de fericit! Mi-ai făcut ziua mai frumoasă… Ba nu, viața! Viața mi-ai făcut-o mai frumoasă. De acum voi fi fericit tot timpul…

Mă uitam la el și zâmbeam. Eram fericită și emoționată. Nu mă așteptam să spună cuvinte atât de frumoase. În același timp, îmi era ciudă pe mine. Nu știam ce să-i spun și mă simțeam vinovată, într-un fel, că nu îi puteam spune cuvinte la fel de frumoase.

– Stai puțin aici și așteaptă-mă. Mă întorc imediat. Să nu pleci, te rog!

– Bine. Te aștept.

A plecat și, după ce a dat colțul după un bloc, nu l-am mai văzut. M-am așezat pe banca din stație și am așteptat. 5… 10… 15 minute. Mă tot uitam la ceas. Nu am crezut că se mai întoarce. Ba chiar am avut impresia că am visat. Când am văzut că timpul trece, iar el nu se mai întoarce, am început să mă îndoiesc că cele întâmplate au fost reale. Dar am zis că o să mai aștept o vreme. Și așa nu aveam altceva mai bun de făcut.

Nu a mai trecut mult și a apărut. Avea un buchet imens de flori și o cutie mare cu bomboane de ciocolată. S-a așezat lângă mine pe bancă.

– M-ai așteptat!

– Da.

– Îmi cer scuze că a durat atât. Nu cunosc zona asta și mi-a luat ceva timp să găsesc ce căutam. Sper să-ți placă. Sunt pentru tine!

– Mersi. Sunt superbi trandafirii. Iar bomboanele sunt preferatele mele. Cum de ai știut?

– M-am gândit că o să-ți placă. Am mers pe instinct. Se pare că nu am greșit.

Rămânem amândoi așa, privindu-ne. După un moment de tăcere, se apropie de mine și mă îmbrățișează. Este cea mai dulce și mai lungă îmbrățișare de care am avut parte. Apoi îmi dă drumul încet din strânsoare și mă sărută pe frunte.

– Ești atât de drăguță, încât nu-mi pot lua ochii de la tine.

– Nu-i nimic. Și mie îmi place să te privesc.

Am stat acolo pe bancă, uitându-ne unul la altul, crezând că visăm. Timpul a trecut atât de repede, încât nici nu mi-am dat seama că s-a întunecat. Însă el m-a întrebat politicos, văzând că a început să-mi fie frig:

– Se lasă răcoarea. Vrei să te conduc acasă?

– Mi-ar face plăcere, îi spun eu.

– Tocmai bine, vine și mașina. Stai departe?

– Destul de departe. Dacă nu poți veni, nu mă supăr. Te înțeleg.

– Ba pot. Îmi doream să-mi spui că stai mai departe, ca să petrec mai mult timp cu tine.

Am râs împreună tot drumul și ne-am povestit întâmplări haioase din copilărie. Totul a fost atât de frumos, încât drumul nu mi s-a mai părut deloc lung și plictisitor. Ba chiar îmi doream să fie mai lung. Când am ajuns în fața ușii, ne-am luat la revedere și m-a întrebat:

– Ne mai vedem și mâine?

– Mi-ar face plăcere.

– Ok. Atunci vin să te iau la 20.

– Unde mergem?

– Nu-ți spun. Este surpriză. O să vezi mâine.

– Ești secretos…

– Iar tu ești o curioasă. Acum trebuie să plec. Să fii gata mâine la 20. Noapte bună.

– Noapte bună. Și mersi.

– Pentru ce?

– Pentru tot!

– Mersi și eu, princess!

…………………………………………………………………

P.S. – Textul de mai sus este 100% fabulație. Nimic din cele relatate nu este real, ci este doar imaginația mea care a luat-o razna în timp ce voiam să scriu un articol despre cu totul și cu totul altceva.

Sursa foto: pexels.com